Glaucomul și genetica

Glaucomul este o neuropatie optică progresivă care duce la orbirea ireversibilă dacă nu este tratată corespunzător. Este caracterizat prin deteriorarea nervului optic, de obicei asociată cu creșterea presiunii intraoculare. Această afecțiune este considerată o problemă de sănătate publică și în aproape toate țările, inclusive în România, pacienții beneficiază de programe naționale prin care le sunt decontate parțial sau total investigațiile și tratamentul.

Există forme legate de factorii de mediu, dar și forme genetice (familiale) secundare prezenței anumitor mutații în AND-ul nostru. Chiar dacă glaucomul se asociază cu mai mulți factori de risc, inclusiv vârsta, hipertensiunea oculară, greutatea, istoricul familial și etnia, componenta genetică joacă un rol semnificativ.

Tipurile de glaucom care pot avea și o formă genetică sunt:

• Glaucom primar cu unghi deschis (GPUD)

• Glaucom primar cu unghi închis (GPUI)

• Glaucomul cu tensiune normal (GTN)

• Glaucom pseudoexfoliativ (GPEX)

• Glaucomul juvenil primar (GJP)

• Glaucom congenital primar (GCP)

Glaucomul familial se caracterizează de cele mai multe ori de un mod de transmitere autosomal dominant la descendenții unei persoane afectate, ceea ce presupune un risc de transmitere a genelor mutante de 50% pentru fiecare sarcină. Aceasta înseamnă că riscul de dezvoltare a glaucomului este mult mai mare pentru rudele de gradul I ale persoanelor afectate. De obicei fiecare persoană care a moștenit mutații asociate cu apariția glaucomului prezintă expresivitate și penetranță variabile a bolii.

Înțelegerea bazei genetice a acestor forme de glaucom este esențială pentru diagnosticarea precoce, monitorizarea și gestionarea bolii. Studiile au arătat că genele MYOC, OPTN și WDR36 sunt frecvent asociate cu glaucomul primar cu unghi deschis (GPUD), în timp ce genele CYP1B1 și LTBP2 sunt implicate în glaucomul congenital primar (GCP). Identificarea acestor mutații genetice poate facilita diagnosticul timpuriu și intervențiile prompte, care sunt vitale pentru încetinirea progresiei bolii și prevenirea pierderii ireversibile a vederii.

Cercetările în domeniul geneticii glaucomului au scos la iveală rolul important al microARN-urilor (miARN) în reglarea genelor asociate cu această boală. Sigur vă întrebați ce sunt microARN-urile: sunt molecule mici de ARN care nu codifică proteine, dar care pot controla modul în care anumite gene sunt exprimate în celulele noastre. Cu alte cuvinte, ele pot influența care gene sunt „active” sau „inactive” în diverse procese biologice. În cazul glaucomului, studiile au arătat că anumite microARN-uri pot modula genele care reglează presiunea intraoculară și răspunsurile celulare la stresul oxidativ.

„Stresul oxidativ este un dezechilibru între producția de radicali liberi și capacitatea organismului de a-i neutraliza, ceea ce poate duce la deteriorarea celulelor, inclusiv a celor din ochi”, explică Dr. Elena Avram, medic oftalmolog supraspecializat în afecțiuni oftalmologice genetice.

Simptomele glaucomului variază în funcție de tipul de glaucom, dar pot include:

• Pierderea periferică a vederii, adesea neobservată până în stadiile avansate ale bolii

• Vedere încețoșată

• Durere oculară și roșeață în glaucomul acut cu unghi închis

• Halouri în jurul surselor de lumină.

În GPUD, pierderea periferică a vederii este adesea neobservată până în stadiile avansate ale bolii, iar scăderea vederii poate fi un indiciu tardiv. În glaucomul cu unghi închis, pacienții pot experimenta durere oculară intensă și roșeață, iar reflexiile în jurul luminilor pot fi un semnal de alarmă. Glaucomul congenital și glaucomul juvenil afectează copii și este mult mai sever.

Diagnosticul precoce permite intervenții timpurii care pot încetini semnificativ progresia bolii. Pentru aceasta este necesar să realizăm consulturi oftalmologice periodice complete, care includ și realizarea de investigații imagistice a structurilor globului ocular, examen fund de ochi și măsurarea presiunii intraoculare.

În familiile cu antecedente de glaucom, testarea genetică poate fi foarte utilă pentru identificarea mutațiilor specifice și monitorizarea atentă a celor aflați la risc.

Diagnosticul precoce permite evitarea factorilor de risc care pot determina apariția glaucomului și realizarea de intervenții terapeutice timpurii care să încetinească progresia bolii.

Diagnosticul de glaucom poate avea un impact psihologic semnificativ asupra pacienților, cauzând anxietate și îngrijorare majoră legată de pierderea vederii, dar sprijinul psihologic adecvat și consilierea pot ajuta pacienții să gestioneze mai ușor aceste momente. Medicamentele sunt utilizate pentru a reduce presiunea intraoculară, tratamentele laser ajută la îmbunătățirea drenajului umorii apoase, iar intervențiile chirurgicale precum trabeculectomia sau implantarea de șunturi pentru drenaj, sunt necesare în cazurile severe.

Din păcate nici unul dintre tratamentele actuale nu determină oprirea completă a avansării acestei afecțiuni, ci doar încetinește progresia bolii.

Descoperirea rolului microARN-urilor precum și identificarea tuturor mutațiilor din AND implicate în glaucom aduce noi perspective pentru dezvoltarea de tratamente genice. Aceste terapii sunt concepute pentru a ținti specific structurile implicate în apariția glaucomului, oferind astfel o abordare mai precisă și eficientă pentru prevenirea și tratarea bolii.

De exemplu, dacă știm că un anumit microARN contribuie la creșterea presiunii intraoculare, am putea dezvolta un tratament care să blocheze acest microARN, reducând astfel presiunea și încetinind progresia glaucomului. Aceste terapii ar putea reprezenta un pas important înainte în lupta împotriva glaucomului, oferind speranță pacienților pentru o gestionare mai eficientă a afecțiunii și o calitate mai bună a vieții.

„Este important să reținem că diagnosticul precoce este esențial în managementul corect al glaucomului, iar testarea genetică identifică persoanele aflate la risc înainte ca afecțiunea să debuteze clinic”, explică Dr. Elena Avram, medic oftalmolog supraspecializat în afecțiuni oftalmologice genetice.

Este obligatoriu să specificăm în cadrul consultului oftalmologic dacă avem în familie cazuri de glaucom și să urmărim la fiecare consult semnele acestei afecțiuni.

Viitorul sună promițător datorită cercetărilor continue în domeniul geneticii și oftalmologiei, oferind speranță considerabilă pentru corectarea mutațiilor genetice implicate în apariția glaucomului.